luni, 28 ianuarie 2013

Despre incendii

Incendiul este un proces complex, cu evoluţie nedeterminată, care necesită 4 elemente definitorii:
- existenţa combustibilului şi acţiunea unei surse de aprindere;
- iniţierea şi dezvoltarea în spaţiu şi timp a procesului de ardere să fie necontrolate;
- procesul de ardere să fie nemotivat social, necesitând o intervenţie organizată în scopul lichidării lui;
- producerea de pierderi materiale în timpul arderii.

Prin urmare, nu orice ardere constituie un incendiu. De exemplu, nu sunt incendii:
  • arderea produselor în cuptoare sau în alte instalaţii similare;
  • arderea sub control a gunoaielor, ierburilor etc;
  • fumigaţii care nu necesită intervenţii de stingere ş.a.
Nu se consideră incendii avariile de natură electrică (scurtcircuite, arcuri electrice întreţinute, explozii etc), produse în instalaţii şi echipamente electrice (transformatoare, staţii de conexiuni, tablouri de distribuţie etc), în cazul în care acestea nu au provocat aprinderea şi arderea instalaţiilor şi echipamentelor vecine sau a celor pe care le deservesc şi la care nu s-a acţionat.

Uneori incendiile sunt consecinţe directe ori indirecte ale altor evenimente care le-au precedat, cum sunt accidente tehnice, avarii, explozii, calamităţi naturale etc. în acest caz, se ia în evidenţă, se cercetează şi analizează evenimentul care a avut loc în întreg ansamblul său, incendiul fiind o componentă a evenimentului respectiv.


Iniţierea unui incendiu presupune următoarele elemente, absolut obligatorii pentru producerea acestuia:
  • sursa de aprindere şi, implicit, mijlocul care o produce, sursă care să posede energia minimă necesară pentru aprinderea combustibilului;
  • existenţa combustibilului (gazos, lichid, solid), în cantitate suficientă pentru susţinerea arderii;
  • existenţa unor împrejurări determinante şi a altor condiţii favorizante, care să pună în contact sursa de aprindere cu masa combustibilă.


luni, 14 ianuarie 2013

INSTRUCTIUNI DE SECURITATE PRIVIND EXPLOATAREA, INTRETINEREA SI REPARAREA ECHIPAMENTELOR DE CALCUL


  1. Se interzice angajaţilor să utilizeze echipamentele de calcul pe care nu le cunosc şi pentru care nu au instruirea necesară. Obligaţia instruirii revine şefului direct.
  2. Punerea sub tensiune a tablourilor de distribuţie electrică va fi efectuată numai de personalul autorizat în acest scop.
  3. Se interzice personalului de deservire a echipamentului de calcul să intervină la tablouri electrice, prize, ştechere, cordoane de alimentare, grupuri stabilizatoare, instalaţii de climatizare sau la orice alte instalaţii auxiliare specifice.
  4. Scoaterea de sub tensiune a calculatoarelor electronice se va realiza în succesiunea inversă celei prevăzute la punerea sub tensiune.
  5. Punerea în funcţiune a unui echipament după revizii sau reparaţii se va face numai după ce personalul autorizat va efectua revizia sau reparaţia, confirmând că echipamentul respectiv este în bună stare de funcţionare.
  6. Se interzice îndepărtarea dispozitivelor de protecţie ale echipamentelor de calcul.
  7. Se interzice efectuarea oricărei intervenţii în timpul funcţionării echipamentelor de calcul.
  8. Funcţionarea echipamentelor de calcul va fi permanent supravegheată de personalul IT, pentru a se putea interveni imediat ce se produce o defecţiune.
  9. Se interzice continuarea lucrului la echipamentul de calcul atunci când se constată o defecţiune a acestuia.
  10. Remedierea defecţiunilor se va realiza numai de personalul de întreţinere autorizat.
  11. Dacă în timpul funcţionării echipamentului de calcul se aud zgomote deosebite, acesta va fi oprit şi se va anunţa personalul de întreţinere pentru control şi remediere.
  12. Se interzice conectarea echipamentelor de calcul la prize defecte sau fără legătură la pământ.
  13. Orice intervenţie în timpul funcţionării imprimantelor, permisă în documentaţia tehnică, se va realiza cu luarea măsurilor de evitare a antrenării părţilor corpului de către imprimantă.
  14. În cazul unui început de incendiu, la echipamentele de calcul, se va acţiona cu stingătorul cu praf total şi dioxid de carbon sau numai cu dioxid de carbon.
  15. Reluarea lucrului în zonele de acţiune a dioxidului se va face numai după ventilarea spaţiilor respective cu instalaţia de climatizare în funcţiune un timp stabilit în funcţie de capacitatea ventilatoarelor şi volumul încăperilor, dar nu mai puţin de o oră.
  16. Se interzice consumul alimentelor pe masa suport a calculatorului sau deasupra tastaturii. În timpul lucrului la videoterminale, se va evita purtarea ochelarilor coloraţi.
  17. Se interzice accesul personalului de întreţinere şi reparaţii la echipamentele de calcul pe care nu le cunosc şi pentru care nu au fost instruiţi.
  18. Orice reparaţie a echipamentelor de calcul se va efectua în conformitate cu prevederile din documentaţia tehnică a calculatorului.
  19. Înainte de începerea oricărei lucrări de reparaţie se vor verifica sculele, dispozitivele de lucru şi echipamentul individual de protecţie adecvat riscurilor existente.
  20. Personalul de întreţinere şi reparaţii va verifica existenţa dispozitivelor de protecţie şi a carcaselor şi nu va autoriza punerea în funcţiune a echipamentului respectiv decât după montarea dispozitivelor şi carcaselor de protecţie.
  21. Se interzice curăţarea sau ungerea echipamentelor în timpul funcţionării acestora. Curăţarea se va face numai cu produsele prescrise de producătorul echipamentului.
  22. Conducătorul locului de muncă împreună cu personalul care lucrează la echipamentele electrice vor verifica permanent imposibilitatea atingerii pieselor aflate normal sub tensiune (carcase intacte şi la locul lor, capace închise, izolaţia cablurilor ne deteriorate, etc.).
  23. Personalul de întreţinere a echipamentelor electrice trebuie să asigure dotarea circuitelor cu siguranţe fuzibile originale şi calibrate corespunzător şi reglarea aparatelor de protecţie pentru a deconecta la curentul de reglaj stabilit de proiectant.
  24. Mijloacele şi instalaţiile de protecţie împotriva pericolului de electrocutare vor fi verificate periodic.
  25. Se interzice intervenţia la instalaţiile electrice a persoanelor necalificate în meseria de electrician şi neautorizate.
  26. Intervenţiile la instalaţiile şi echipamentele electrice trebuie executate conform prevederilor Instrucţiunilor proprii de securitate şi sănătate în muncă pentru utilizarea energiei electrice.

luni, 10 decembrie 2012

Autorizarea interna





Autorizarea internă din punct de vedere al SSM este obligatorie pentru unele meserii (ocupaţii) ca:

electrician
legător de sarcină
macaragiu
stivuitorist

Autorizarea internă SSM se face după cum urmează:
  1. Elaborare deciziei de constituire a comisiei de autorizare.
  2. Elaborarea materialelor de instruire şi a testelor.
  3. Instruirea SSM a persoanlului în legătură cu specificul meseriei (riscuri specifice, măsuri de reducere a riscului).
  4. Test de verificare a aptitudinilor practice.
  5. Test de verificare teorie.
  6. Evaluarea în urma testelor teoretice şi practice.
  7. Întocmirea procesului verbal de examinare.


luni, 3 decembrie 2012

Lucrul la inaltime

  • Toţi cei care lucrează in condiţiile lucrului la inaltime vor purta obligatoriu echipamentul individual de protecţie specific eliminării pericolului căderii in gol (hamuri de siguranţa).
  • Echipamentele de lucru ( schele, platforme, etc.), precum si echipamentul individual de protecţie trebuie sa fie in buna stare si sa nu prezinte defecte.
  • Lucrul la inaltime trebuie sa se desfasoare numai sub supraveghere. In funcţie de complexitatea lucrărilor si a gradului de periculozitate existent, persoana desemnata pentru supraveghere este conducătorul locului de munca sau conducătorul lucrărilor respective, sau alta persoana desemnata, echivalenta ca funcţie. Contractorul va stabili prin Instructiunile de Executie a Lucrarilor persoanele desemnate sa supravegheze desfasurarea activitatilor.
  • Înainte de începerea lucrului persoana desemnata cu supravegherea activitatii trebuie sa verifice daca au fost asigurate toate masurile de securitate necesare pentru prevenirea accidentării si îmbolnăvirii lucrătorilor.
  • Locurile de munca amplasate la inaltime si caile de acces la si de la aceste locuri de munca trebuie marcate si semnalizate corespunzător atât ziua cat si noaptea. Din zona de siguranţa se vor evacua sau proteja echipamentele tehnice care pot fi afectate de eventualele căderi de obiecte de la inaltime.
  • La locul de munca aflat la inaltime trebuie ridicate numai materiale strict necesare. Sculele necesare executării diferitelor operaţii trebuie păstrate in buzunare speciale sau teci prinse in centura de siguranţa. Sculele si materialele trebuie sa fie urcate si coborâte pe măsura necesitaţilor cu funie de ajutor, interzicându-se aruncarea acestora de la sol la poziţia de lucru sau invers.
  • Oricare dintre lucrători observa ca se desfasoara activitati in condiţii nesigure are datoria sa-i anunţe pe conducatorii procesului de lucru.
  • La montarea echipamentelor tehnologice care necesita lucru la inaltime se aplica aceleasi reguli de lucru ca cele pentru structuri metalice. Golurile tehnologice din platforme vor fi protejate pentru prevenirea caderii in gol, de preferinta prin acoperire, iar daca acest lucru nu este posibil atunci vor fi clar marcate si delimitate cu bariere, balustrazi instalate la o distanta de siguranta.
  • Personalul muncitor care instaleaza aceste echipamente tehnologice va respecta regulile de protectia muncii pentru lucru la inaltime.


Ce riscuri trebuie luate în considerare?

Mai jos găsiţi o listă a principalelor riscuri asociate cu lucrul la înălţime. Această listă nu este exhaustivă.
  • Luarea în considerare a posibilităţii de cădere a obiectelor şi persoanelor;
  • Posibilitatea ca vremea şi alte condiţii de mediu să influenţeze condiţiile de lucru (ex. vând, ploaie, zăpadă, praf, gaze, iluminat slab, temperatură etc.);
  • Capacitatea platformelor de lucru de a susţine muncitorii, sculele şi alte echipamente;
  • Platformele de lucru neprotejate;
  • Materialele fragile de pe acoperişuri – azbociment, sticlă, plastic, metal corodat pe marginile acoperişurilor – plane sau în pantă, neprevăzute cu bariere;
  • Acces la şi ieşire din zona de lucru;
  • Dimensiunea şi schimbările de nivel, fricţiune, pantă şi mediu ale platformelor de lucru;
  • Riscul de a aluneca şi de a păşi în afara platformelor;
  • Obstrucţionări provocate de materiale, deşeuri sau obiecte fixe sau proeminente;
  • Apropierea unor surse de energie, cum ar fi electricitate şi gaze;
  • Căderea prin balansare în urma utilizării protecţiilor personale împotriva căderii;
  • Căderea printr-o breşă de pe suprafaţa de lucru;
  • Muncitorii care lucrează dedesubt sau în apropiere

luni, 26 noiembrie 2012

Vreţi să aveţi o minte clară şi la bătrâneţe ? (2)


Hidrataţi-vă mintea. Un studiu al Universitatii South Florida din 2006 a aratat ca oamenii care beau trei sau mai multe pahare de suc proaspat pe saptamana aveau cu 76% mai putine sanse sa se imbolnaveasca de Alzheimer. Cantitatea mare de polyphenoli, antioxidanti gasiti in fructe, protejeaza creierul de boala. Opt pahare de apa pe zi sunt si ele extrem de benefice pentru minte, intrucat creierul este 80% apa si daca nu este hidratat, neuronii nu pot sa functioneze corect.

Râdeţi. Luati-va o pauza de la problemele cotidiene si radeti. Cititi bancuri, uitati-va la filmulete amuzante. Chiar si anticiparea rasului scade stresul cu 39% pana la 70%! Rasul este extrem de bun si pentru inima.

Dormiţi suficient. Somnul este important pentru o stare mentala buna. Memoria se organizeaza in creier, in timpul somnului. Un studiu al Facultatii de Medicina de la Harvard arata ca mintea aduna bucati separate de informatie si le tese impreuna in timpul somnului. Doctorii ne sfatuiesc sa dormim fix 7 ore!

Folosiţi mirodenii. Atunci cand gatiti, folositi cat mai multe mirodenii la mancare. Rozmarinul, de exemplu, contine acid carnozic, care reduce riscul de atac cerebral cu 40%! Folositi cu incredere condimentele, mai ales scortisoara, sofranul, busuiocul, oregano, cimbrul si salvia.

Studiaţi o limbă străină Nu ezitati sa invatati o limba straina, pentru a evita dementa la batranete. Un studiu al Universitatii York din Toronto arata ca oamenii in varsta care vorbesc mai multe limbi straine au o minte mai clara decat ceilalti.

Nu vă mai uitaţi la TV. O ora de privit la televizor creste riscul de a capata Alzheimer cu 1,3%. Asa ca doctorii recomanda sa va relaxati la TV maxim doua ore pe zi. In schimb, ei propun sa cititi cat mai multe carti.

Spalaţi-vă bine pe dinţi. O gingie inflamata, sangeranda, poate sugera o problema a sanatatii. In plus, toate bacteriile care se strang in gura ajung in sange si apoi la organele vitale, inclusiv la creier. De aici, si o stare mentala extrem de proasta.

Beţi ceai verde si veti castigati cu 20% mai multa sanatate mentala, potrivit unui studiu prezentat in The American Journal of Clinical Nutrition.

luni, 19 noiembrie 2012

Vreţi să aveţi o minte clară şi la bătrâneţe ?

Exista metode de a va mentine creierul tanar. Din pacate, mintea mai buna nu se poate obtine odata cu varsta, ci din contra, pierdem din ea, cu fiecare an ce trece.

Cercetatorii au aflat insa ca exista diverse metode prin care putem opri declinul mintii. Iata cateva dintre acestea:

Dansaţi. "Putine activitati stimuleaza creierul asa de bine ca dansul!", spune doctorul Daniel Amen, autorul cartii "O minte minunata la orice varsta". "Dansul necesita totul, de la coordonare si organizare, la planificare si judecata", a mai scris acesta.


Acelasi lucru este valabil si pentru artele martiale. Ambele cer pozitionarea diferitelor parti ale corpului simultan si in sincron.
Mergeţi la fitness. Sportul creeaza celule noi intr-o zona a creierului vitala memoriei. Cercetatorii de la Universitatea Columbia au masurat volumul sangelui din creierul adultilor care merg la sala de patru ori pe saptamana, timp de patru luni si au descoperit ca toata aceasta activitate duce la producerea mai multor neuroni.

Mâncaţi ouă. Micul dejun ideal este un ou, potrivit medicului Larry McLeary, autorul programului "Incredere in creier". Oul contine vitamina B, care obliga celulele nervoase sa arda glucoza, cea mai importanta sursa de energie a creierului. Oul mai contine si antioxidanti, care protejeaza neuronii de stricaciuni si acizi grasi omega-3, care mentin impulsurile nervoase la ritmuri optime.

Mâncaţi, de asemenea, multe fructe şi legume şi evitaţi mâncărurile grase, care diminueaza abilitatea celulelor nervoase de a comunica intre ele.

Fiţi activi. Nu deveniti lenesi, pentru ca dauneaza grav sanatatii. Implicati-va tot timpul in diverse activitati, pentru a va mentine mintea alerta.