Stresul legat de activitatea profesională apare atunci când
solicitarile mediului de muncă depăşesc capacitatea angajaţilor de a le face
faţă sau de a le menţine sub control.
Stresul nu este o boală în sine, dar dacă este intens şi de
durată, poate să conducă la apariţia unor probleme de sănătate mentală şi
fizică. Starea de presiune, poate să îmbunătăţească performanţele şi să aducă o
anumită satisfacţie în muncă, prin atingerea obiectivelor urmărite. Dar atunci
când solicitările şi presiunile depăşesc anumite limite, ele conduc la stres.
Şi această situaţie nu este favorabilă nici pentru angajaţi, nici pentru
întreprindere.
Cazurile expuse mai jos sunt diferite sub numeroase aspecte,
dar toate arată în ce mod presiunea poate genera stresul.
W lucrează la o
piesă pe o linie de asamblare. Ea nu poate să influenţeze nici ritmul liniei,
nici sarcinile monotone şi extrem de repetitive pe care le are de îndeplinit.
X este infirmier
într-un spital. A beneficiat de o recentă promovare şi noul său post implică
realizarea unor sarcini în afara unităţii. Trebuie să efectueze singur vizite
la domiciliul pacienţilor aflaţi în dificultate.
Y ocupă postul de
asistent administrativ. Are doi copii mici de care se ocupă singur. În unele
zile trebuie să plece de la birou cel târziu la orele 17 pentru a-şi lua copiii
de la şcoală. Dar sarcinile pe care le are de îndeplinit la serviciu sunt din ce
în ce mai numeroase, iar şeful său ierarhic insistă ca el să-şi termine unele
sarcini înainte de a pleca de la birou.
Z lucrează ca proiectantă de sistem într-o societate
multinaţională de tehnologie informatică. Ea are un salariu bun, sarcinile pe
care le are de îndeplinit sunt stimulative şi este liberă să şi le planifice
după cum doreşte. Dar serviciul comercial al societăţii a semnat un acord
pentru livrarea în termen scurt a unei
aplicaţii software complexe pe care trebuia să o conceapă împreună cu o
echipă al cărei efectiv este insuficient.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu